Presa internațională continuă să analizeze schimbarea de regim de la Damasc.
În timp ce Siria sărbătorea sfârșitul a 50 de ani de regim, agențiile de presă ruse răspândeau știrea că dictatorul și familia sa au fost primiți în Federația lui Putin „din motive umanitare”.
După cum notează Corriere della Sera, „căderea lui Assad demonstrează slăbiciunea Moscovei, incapabilă de a lupta pe două fronturi”. Pentru Rusia, Ucraina este acum percepută ca o problemă existențială, Siria fiind în plan secundar. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care războiul împotriva ISIS și a rebelilor a fost purtat de mercenari ai Grupului Wagner și nu de trupe regulate ale armatei ruse. Pe 24 iulie, dictatorului sirian i s-a spus să nu spere în asistența militară rusă și poate că a fost convenită și calea de evacuare din prezent.
Un alt aliat al Rusiei, Iranul, se află „într-o poziție de slăbiciune fără precedent” după căderea lui Bashar al-Assad, afirmă France 24. Familia Assad a fost principalul aliat al Iranului de la Revoluția Islamică din 1979. „Siria a fost singura țară arabă din regiune care a sprijinit Iranul în timpul războiului Iran-Irak, în timp ce toate celelalte țări arabe au susținut Irakul”, amintește corespondentul France 24 la Teheran, Siavosh Ghazi. „Apoi, din 2011, Iranul a sprijinit regimul președintelui Assad, în ciuda opoziției tuturor celorlalte țări arabe din regiune”. Pentru Iran, timp de ani de zile, Siria a servit mai ales drept coridor pentru a-și transporta sprijinul logistic în arme către Hezbollah-ul libanez și Hamas în Gaza. Acum, Iranul se află într-o poziție de slăbiciune fără precedent, ceea ce ar putea determina accelerarea dobândirii armei nucleare pentru a-și proteja teritoriul și a asigura supraviețuirea regimului său, avertizează France 24.
De dincolo de Atlantic, USA Today subliniază: „Semnalată la sfârșitul săptămânii trecute, căderea bruscă a regimului Assad, îndelung sprijinit de Iran și de acoliții din regiune ai acestuia, a reprezentat pentru Netanyahu un eveniment binevenit”. Israelul a bombardat depozite siriene de arme chimice, iar trupele sale au intrat pe teritoriul sirian pentru prima oară în ultimii 50 de ani, pentru a securiza Podișul Golan. Netanyahu a precizat că incusiunea ar însemna doar o “poziție temporară de apărare până când se va găsi aranjamentul cel mai potrivit”. Atacul a survenit într-un moment când Iranul și alți aliați ai lui Assad, inclusiv mișcarea Hezbollah din Liban, au devenit mai slabi după mai bine de un an de lupte cu Israelul. “Vom urmări cu mare atenție evenimentele, astfel încât să putem stabili niște relații de bună vecinătate și pașnice cu noile forțe ajunse la putere în Siria”, au fost cuvintele lui Netanyahu. Usa Today remarcă faptul că atât Israelul, cât și Iranul se întrec deja să-și stabilească niște relații amicale cu forțele rebele ajunse brusc la putere în Siria.
Cotidian turc Sabah scrie despre rolul Ankarei în succesul opoziției din țara vecină. „Nimeni nu contestă influenţa şi contribuţia Turciei în succesul obţinut de opoziţia siriană. Chiar şi cei devotaţi regimului Assad, cei care nu au apreciat influenţa Turciei pe teren şi în diplomaţie, au fost nevoiţi să accepte realitatea. Ducând diplomația până la capăt, Ankara a fost pionieră în crearea „zonelor de dezescaladare” în jurul oraşelor asediate: a trimis ajutoare pentru ca populația civilă să poată trăi în aceste zone, știind că era important ca sirienii să rămână în țara lor. Dacă opoziția a reușit astăzi să preia puterea, acest lucru se datorează populației care trăiește în „zonele de dezescaladare și zonele sigure” create de Turcia, notează laudativ cotidianul Sabah.
Franța monitorizează „cu atenție” situația cetățenilor săi încă prezenți în Siria. „Câteva sute de cetățeni francezi” sunt încă în Siria, a declarat Jean-Noël Barrot, ministrul francez de externe, în această dimineață la France Info. Ministrul demisionar a afirmat că Parisul urmărește „cu atenție” situația cetățenilor francezi „prin ambasada României și prin ambasada Franței la Beirut”. Ambasada Franței la Damasc a fost închisă din 2012 – anul în care Franța a rupt relațiile cu Siria în urma reprimării de către Bashar al-Assad a unei mișcări pașnice de protest, reamintește publicația franceză.
Comentariile la adresa evoluțiilor politice din România continuă să apară în presa internațională. Sub titlul „Povestea din spatele anulării alegerilor în România”, cotidianul israelian HAARETZ subliniază că anularea alegerilor prezidențiale în România naște temeri privind vulnerabilitatea proceselor democratice ale Europei la influența externă. Dar succesul șocant al unui candidat de extrema dreaptă ar putea fi și simptomul unor probleme interne mai profunde. „Acest candidat filorus, anti-UE și anti-NATO a evitat tacticile electorale tradiționale, preferând în locul dezbaterilor televizate clipuri pe rețeaua socială TikTok. Acolo a fost ajutat enorm de sprijinul Kremlinului, care a acționat prin conturi coordonate, algoritmi și conținuturi plătite pentru a-i amplifica prezența, acuză documentele.
Campania de pe TikTok explică în parte de ce Georgescu i-a surclasat pe ceilalți candidați ai extremei drepte, inclusiv Simion. Dar el reprezintă concomitent și simptomul unor probleme mai profunde ale țării, aceleași care au alimentat ascensiunea extremei drepte în general.
Succesul lui Georgescu constituie un „vot de protest împotriva partidelor principale care se află la putere de foarte mult timp și cu toate acestea nu au făcut nimic”.
Pe același subiect, Le Monde atrage atenția că situația alegerilor este una strategică, România fiind un punct cheie pentru ajutorul militar și umanitar către Ucraina. Din acest motiv, Bucureștiul este o țintă prioritară pentru Rusia în războiul său hibrid împotriva Occidentului. Pe măsură ce țara coboară în incertitudine, bătălia politică și juridică pentru alegeri rămâne un subiect fierbinte. Lunile următoare vor fi decisive pentru viitorul României, care pendulează acum între aspirații pro-europene și tentații naționaliste, rezumă cotidianul francez.
Ruxandra Lambru, Agenția de Presă RADOR
