Zaporijjia – Atacul cu rachete de marţi, soldat cu şase morţi şi 22 de răniţi

Şeful Administraţiei Militare Regionale Zaporijjia, Ivan Fedorov, a raportat o creştere a numărului de decese ca urmare a atacului rusesc de marţi. Potrivit datelor transmise miercuri dimineață, bilanţul persoanelor decedate a urcat la şase. Iniţial, autorităţile au raportat patru morți. „În acest moment, avem date despre şase cetățeni morți şi 22 de răniţi” – au transmis şi reprezentanţii Serviciului de Stat pentru Situaţii de Urgență. Potrivit acestora, operațiunile de căutare și salvare sunt în desfășurare la locul atacului. Ivan Fedorov a mai raportat că încă patru persoane se află sub dărâmăturile clădirii lovite de o rachetă rusească. Poliția, însă, susţine că cinci persoane ar putea fi sub dărâmături. „22 de persoane (12 femei, 9 bărbați și o fetiță de 5 ani) au fost rănite. Polițiștii, salvatorii, voluntarii și alte servicii ale orașului continuă să lucreze la fața locului” – a informat Poliția Națională a Ucrainei. Amintim că, pe 10 decembrie, armata rusă a lansat un atac cu rachete asupra centrului oraşului Zaporijjia. În timpul bombardamentului, rușii au lovit un spital privat. Clădirea unității medicale a fost distrusă, iar clădirile din apropiere au fost avariate./sdan/dstanesc

(Agenția de presă RBC – 11 decembrie)