RADOR RADIO ROMÂNIA (11 decembrie) – Fostul primar al Sectorului 1 din capitală Clotilde Armand, aleasă de curând senatoare de București din partea USR, a anunțat că va ataca la instanțele europene decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a respins miercuri recursul fostului edil în procesul cu Agenția Națională de Integritate. ANI a stabilit în 2022 că Armand s-a aflat în conflict de interese și incompatibilitate în legătură cu numirea sa ca manager într-un proiect finanțat cu fonduri europene, derulat de primăria de sector, și a cerut să nu mai poată ocupa nicio funcție publică timp de trei ani. Clotilde Armand spune că rezultatul era previzibil și acuză justiția că face jocuri politice. Într-o postare pe internet, ea precizează că prefectul și directorii departamentelor juridic și economic din Primăria Sectorului 1 au semnat pentru legalitatea dispozițiilor invocate în raportul ANI.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 11 decembrie)/asalar