Mii de oameni s-au adunat vineri în nord-vestul Siriei pentru rugăciuni săptămânale și pentru un miting în care clericii din orașul-port Latakia, un fost bastion al președintelui alungat Bashar al-Assad, au cerut unitate națională sub noul guvern al țării. „Libertate pentru totdeauna în ciuda lui Assad”, au scandat voci din mulțimea adunată în piața din afara moscheii Al-Ajjan, precum și altele: „Dumnezeu este cel mai mare” și „Un, unu, unul, poporul sirian este unul”. Rebelii sirieni au răsturnat duminică regimul brutal de cinci decenii al lui Assad și al familiei sale și au format o nouă administrație condusă de Hayat Tahrir al-Sham (HTS), fostul braț al grupării Al Qaeda. HTS a promis o nouă ordine tolerantă și incluzivă. După primele rugăciuni de vineri de după răsturnarea lui Assad, liderii religioși s-au adresat unei mulțimi de mii de oameni adunați în afara moscheii, cerându-le să renunțe la arme. Unii spectatori au fluturat noul steag al Siriei în timp ce noul imn al țării, un cântec rebel adoptat în acest scop, a răsunat în difuzoare. Khaled Kamal, un imam sunnit care a vorbit la adunare, a declarat pentru Reuters după miting că a fost o „bucurie nemaiîntâlnită” să se întoarcă în Siria după ce a fugit în străinătate în timpul războiului. El a cerut tuturor sirienilor din străinătate să revină în țară. „Ca să fiu sincer, acest moment este de nedescris”, a spus Kamal. „Salutăm orice președinte pentru Siria, fie că este sunnit, alawit sau creștin, atâta timp cât oamenii îl aleg”, a adăugat el, referindu-se la grupul etnic și religios alawit al lui Assad. Viitorul în Siria, unde HTS, grupare islamistă sunnită a devenit forță dominantă, reprezintă o incertitudine pentru mulți, în special pentru minoritățile sale. Se crede că musulmanii șiiți, a căror ramură alawită este centrată în Latakia, reprezintă aproximativ o zecime din populația țării, care era de 23 de milioane înainte de începerea războiului civil în țării, în 2013. Muhammed Reda Hatem Abdullah, un predicator alawit influent care a participat în miting, a spus că nu discriminează niciun grup și că vrea să vadă toate confesiunile unite. „Unitatea Siriei este o ambiție pe care o vom transmite copiilor noștri și generațiilor viitoare. Ei vor ști că sfințenia patriei face parte din sfințenia umanității”, a spus el într-un interviu./cstoica/eradu
(REUTERS – 13 decembrie)