Noul proiect de lege de amnistie fiscală pentru profesiile denumite liberale este astăzi pe agenda şedinţei de guvern

Noul proiect de lege de amnistie fiscală pentru profesiile denumite liberale este astăzi pe agenda şedinţei de guvern. Proiectul a fost anunţat recent de premierul Victor Ponta şi vine după ce mulţi romani cu venituri din activităţi independente au dat în judecată Fiscul, pentru că ar fi fost puşi să plătescă statului mai mult decat au încasat. Noul act normativ ar urma să aibă reglementări care să fie înţelese mai uşor şi mai bine, promit guvernanţii:
Reporter: Costin Grigore – Potrivit informaţiilor, care au fost făcute publice până acum, ar urma să fie iertaţi de datoriile înregistrate la ANAF, până la 1 iunie, persoanele fizice autorizate, cele plătite pe baza contractelor de drepturi de autor, dar şi firmele de transport internaţional care au plătit diurne. Astfel, ar urma să fie anulate toate deciziile de impunere emise deja, iar cei care le-au plătit îşi vor primi banii înapoi sub formă de compensaţie cu alte datorii pe care le au la stat – a precizat la un post de televiziune ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici. Printre cei vizaţi de această amnistie fiscală se numără şi persoanele a căror activitate a fost reconsiderată de Fisc, din independentă în dependentă – a mai explicat ministrul. De multe ori, sumele datorate la ANAF au fost mai mari decât veniturile, iar oamenii a dat statul în judecată. Potrivit premierului Victor Ponta, aministierea fiscală a acestor categorii este necesară şi pentru că procesele aflate pe rol costă mai mult decât sumele ce ar putea fi obţinute. În plus, noul act normativ ar urma să definească mai clar categoriile de activităţi independente – spune preşedintele Comisiei de Buget şi Finanţe din Camera Deputaţilor, social-democratul Viorel Ştefan.
Viorel Ştefan: Sigur, că se impun cele două măsuri: amnistie, pentru a ce a fost neclar, până astăzi; şi fixarea unui moment T zero, de la care toată lumea se aliniază şi respectă o normă care, dacă nu este clară, este datoria noastră să o facem mai clară.
Reporter: Proiectul care ar urma să fie făcut public astăzi după şedinţa de guvern, va fi trimis rapid Parlamentului, pentru a putea intra în vigoare până la 1 iunie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (13 mai)