Mai mult de 70 de pelicule din 20 de ţări vor fi prezentate la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film Documentar „Cronograf”. Inaugurarea a avut loc marţi seară, la Cinematograful „Odeon” din Chişinău. Evenimentul a culminat cu proiecția documentarului „Turiști în spațiu”, o producție elvețiană, regizată de Christian Frei. În documentar este scos în evidenţă unul dintre cele mai vechi visuri ale omului: de a părăsi Pământul şi a călători în spațiul cosmic. Filmul lui Christian Frei urmărește drumul lui Anousheh Ansari, prima femeie turist în spațiul cosmic, și arată pregătirile pentru zborul de pe Stația Spațială Internațională. „Spațiul a fascinat omenirea dintotdeauna. Acum câțiva ani, am citit un articol despre un turist și am realizat că poți ajunge în spațiu contra cost. Mi s-a părut foarte interesant pentru că nu știam nimic de Baikonur, de Laika, de prima femeie, care a zburat în spațiu, de Gagarin. Am vrut să explorez nu numai lumea turismului în spațiu, ci și succesul rușilor în spațiu”, a spus regizorul Christian Frei. „Ni s-a părut un film foarte interesant și potrivit atât pentru spectatorii noștri, cât și pentru oaspeții noștri. În primul rând, este un film care a obținut foarte multe premii internaționale. Are peste zeci de premii câștigate”, a afirmat preşedintele Festivalului „Cronograf”, Virgil Mărgineanu. Publicul s-a arătat impresionat de noua producție cinematografică. „Este un eveniment care ne bucură, care se înscrie printre cele mai importante manifestaţii culturale din Moldova, şi Ministerul Culturii oferă tot suportul de care este capabil pentru susţinerea lui”, a declarat ministrul culturii, Monica Babuc. Valoarea totală a premiilor de la ediţia din acest an a festivalului „Cronograf” depăşeşte 190 de mii de lei. Premiul mare este de 50 de mii de lei. Festivalul este organizat anual la Chişinău, începând cu anul 2001. Evenimentul va dura până în data de 18 mai.
(www.prime.md – 13 mai)