Preşedintele Klaus Iohannis, care a început azi o vizită oficială în Italia şi la Vatican s-a întâlnit în această seară şi cu reprezentanţii comunităţii româneşti, prilej cu care s-a declarat nemulţumit de felul cum evoluează proiectul privind votul prin corespondenţă. Un reportaj semnat Elena Postelnicu.
Reporter: Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulţumit de votul prin corespondenţă şi a promis în faţa celor aproximativ 300 de conaţionali aflaţi la întâlnire că va continua să discute cu partidele pe această temă. Totodată, şeful statului le-a mai spus românilor din nordul peninsulei că ştie că aceştia au aşteptări mari din partea sa, dar că este nevoie de o altfel de politică.
Klaus Iohannis: Venind dinspre ţară spre Italia pentru a doua oară în decurs de doar câteva săptămâni, m-am gândit ce reprezintă acest drum. Este drumul pe care îl fac peste un milion dintre compatrioţii mei atunci când vin acasă de sărbători sau ca să-şi vadă familia. Este drumul care îi desparte de casă. Peste un milion de români au plecat să trăiască şi să muncească în Italia pentru că ţara lor în care s-au născut şi pe care o iubesc nu a putut să le ofere şanse mai bune şi la fel ca ei mulţi alţii, aflaţi în toate colţurile Europei. Vă vorbesc vouă astăzi faţă în faţă, dar prin intermediul vostru le vorbesc tuturor acestor compatrioţi ai noştri. Vă mulţumesc pentru că sunteţi aici şi vă spun cu toată deschiderea: ştiu că aveţi speranţe mari, ştiu că după ani de deziluzii timpul nu mai are răbdare şi că aveţi aşteptări de la mine. Le înţeleg şi încerc să răspund la ele. Poate nu în modul consacrat în ultimii 25 de ani în politica românească, dar cu siguranţă voi răspunde la ele în modul meu, pe care îl cunoaşteţi deja şi pentru care mi-aţi acordat încrederea, păstrând nişte principii şi valori şi onorând promisiunea de a face o altfel de politică.
Traian Valdman: Sunt părintele Traian Valdman, primul preot al comunităţii ortodoxe române din Italia şi în numele creştinilor ţinem să spunem că suntem foarte mulţumiţi de această vizită, care arată că preşedintele ţării nu ne uită, care arată că doreşte să facă în aşa fel încât comunitatea românească, indiferent unde s-ar afla, să rămână cu aceeaşi gândire, aceeaşi simţire şi aceleaşi idealuri.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -14 mai