Forţele Navale Române se vor antrena, împreună cu membrii echipajelor navelor militare americane Mount Whitney şi Cole. Exerciţiul se numeşte Black Sea Resolve şi se va desfăşura pe 23 octombrie. Scopul acestuia constă în dezvoltarea unei bunei cooperări şi creşterii nivelului de încredere şi securitate în Marea Neagră. Forţele Navale Române participă la exerciţiu cu fregata „Regele Ferdinand”, nava purtătoare de rachete „Pescăruşul”, două elicoptere IAR 330 Puma Naval şi o echipă de militari ai Grupului Naval de Forţe pentru Operaţii Speciale, iar Forţele Aeriene Române cu trei aeronave MiG-21 Lancer. Cele două nave americane vor acosta în portul Constanţa, luni.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 octombrie)