Nouă nave de război ale Rusiei şi Chinei participă în Marea Mediterană la exerciţii militare comune, care vor dura până joi, 21 mai, a anunţat duminică ministerul rus al apărării. Primele exerciţii militare comune între Moscova şi Beijing au loc pe fondul generate de revendicările teritoriale ale Chinei în Marea Chinei de Sud şi pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Occident, tensiuni generate de situaţia din estul Ucrainei, notează ziarul rus „The Moscow Times”. Cartierul general al exerciţiilor a fost stabilit la bordul crucişătorului rusesc Moskva, care aparţine de Flota de la Marea Neagră, cu baza în Crimeea, peninsulă anexată de Rusia în martie 2014. „Exerciţiile militare intitulate ‘Cooperarea pe mare – 2015’ nu sunt îndreptate către un al treilea stat. Scopul este acela de a întări înţelegerea comună a forţelor noastre navale în acţiunile de întărire a stabilităţii şi în contracararea oricăror provocări sau ameninţări venite de pe mare”, a precizat viceamiralul rus Alexander Fedotenkov, comandant adjunct al forţelor navale ruse, coordonator al exerciţiilor din partea rusă.
www.themoscowtimes.com – 17 mai