Zece tineri au fost arestaţi de poliţia canadiană fiind suspectaţi că plănuiau să meargă în Irak sau Siria pentru a se alătura grupării jihadiste Statul Islamic (SI). Paşapoartele lor au fost confiscate, după ce au fost arestaţi pe Aeroportul Internaţional „Trudeau” din Montréal, la sfârşitul săptămânii trecute. Într-un comunicat remis publicităţii se arată că nici unul din cei arestaţi nu a fost pus sub acuzare, însă investigaţiile continuă. Familiile celor zece tineri au fost informate. Trupe canadiene fac parte dintr-o coaliţie internaţională implicată în blocarea ofensivei SI în Irak şi Siria.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 20 mai