Legătură directă pe autostradă cu Ungaria

Peste o lună şi jumătate, vom avea legătură directă, pe autostradă, cu Ungaria. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a anunţat, astăzi, că după data de 10 iulie va fi realizată conexiunea dintre Autostrada A1 Arad-Nădlac şi Autostrada M43 spre Budapesta, decizia urmând să fie luată la nivel interguvernamental. Noul punct de frontieră dintre România şi Ungaria, în curs de amenajare în apropiere de Nădlac, va fi operaţional până la sfârşitul lunii viitoare. Totodată, directorul CNADNR, Narcis Neaga, a mai spus că anul acesta vor fi gata cel puţin 80 de kilometri noi de autostradă. Altă informaţie furnizată de şeful de la drumuri şi autostrăzi a fost că lucrările pentru tronsonul Sebeş -Turda au revenit în grafic, inaugurarea celor 72 de kilometri fiind programată în a doua jumătate a anului viitor – transmite reporterul nostru, Alexandru Lancuzov.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 mai