Ministrul italian al economiei, despre posibilitatea ieşirii Greciei din zona euro

Ministrul italian al economiei a declarat că zona euro ar fi un „animal diferit” dacă Grecia ar renunţa la moneda europeană. Pier Carlo Padoan a mai menţionat că dacă acest lucru s-ar întâmpla, atunci restul membrilor din zona euro ar trebui să accelereze procesul de integrare. Guvernul elen trebuie să efectueze o plată în valoare de 300 de milioane de euro către Fondul Monetar Internaţional până la sfârşitul acestei săptămâni. Premierul grec, Alexis Tsipras, a criticat ceea ce domnia sa a intitulat „cerinţe absurde” formulate de creditorii internaţionali şi i-a îndemnat să arate mai multă flexibilitate, relatează corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 1 iunie