Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat, vineri, că Ucraina nu va permite accesul trupelor ruse în Transnistria, republică separatistă din Republica Moldova. „Subliniez că Ucraina va respecta cu stricteţe obligațiile internaționale. Dar nu avem nicio obligație de a permite accesul trupelor ruse în Transnistria, și nici nu vom face acest lucru… Vom face totul pentru a restabili integritatea teritorială a Republicii Moldova în conformitate cu dreptul internațional… Nu văd niciun motiv pentru escaladarea tensiunii cu care suntem speriaţi (izbucnirea unui nou conflict în Transnistria, n.red). Principala diferență între Donbas şi Transnistria este că aceasta din urmă nu are frontieră comună cu Rusia. Acolo va fi mai uşor de pus lucrurile în ordine” – a afirmat Poroşenko, la o conferinţă de presă.
(www.segodnya.ua – 6 iunie)