DOCUMENTAR: În noaptea de sâmbătă spre duminică trecem la ora de iarnă

de Răzvan Moceanu
de Răzvan Moceanu

În noaptea de 25 spre 26 octombrie, România revine la ora de iarnă, normală, ora 4:00 devenind ora 3:00. În acest fel ziua de 26 octombrie, ultima duminică a lunii,  devine cea mai lungă din an, având 25 de ore. Prin raportare la Greenwich Mean Time (GMT) (care reprezintă acelaşi fus orar ca şi Coordinated Universal Time – UTC), ora României revine la o diferenţă de plus 2 ore. În fapt este improprie denumirea de „oră de iarnă”, ci mai degrabă, revenirea la „Timpul Legal Român”.

 Istoric

Măsurarea timpului de-a lungul mileniilor s-a făcut pe baza poziţiei soarelui la miezul zilei, când acesta atingea maximul pe bolta cerească, astfel că fiecare aşezare stabilea ora în acelaşi fel, cu anumite diferenţe. Apoi, în lipsa unui mijloc de standardizare a timpului, măsurarea timpului local real s-a înlocuit cu timpul solar mediu măsurat în raport cu orice meridian longitudinal al globului.

Prima dată, ideea schimbării orei a apărut în eseul intitulat “Un proiect economic”, realizat de omul de ştiinţă american Benjamin Franklin în anul 1784, pe tema consumului de lumină naturală şi artificială. Aflat ca delegat american la un congres la Paris, Franklin a adus în discuţie câteva idei despre cum ar putea Franţa să maximizeze consumul de lumină naturală în detrimentul celei artificiale, având ca scop economisirea uleiului folosit la lămpile de iluminat. Au urmat secole în care întreaga lume a încercat să găsească soluţii de economisire a energiei, pornind tocmai de la ideile enunţate de Benjamin Franklin.

Marea Britanie a fost prima ţară din lume care a standardizat măsurarea timpului, din anul 1840, când a început raportatrea la ora Londrei, apoi, în anul 1855, majoritatea ceasurilor publice britanice erau potrivite după ora meridianului Greenwich – GMT. Acest element de raportare a fost standardizat pentru întreaga ţară în anul 1880.

Ora de vară, sub această titulatură, a fost propusă, pentru prima dată de un entomolog din Noua Zeelandă, George Vernon Hudson, în anul 1895.

Ideile lui Franklin şi Hudson au fost reluate de constructorul englez William Willet, în anul 1907, acesta propunând ca în fiecare din cele patru duminici ale lunii aprilie să se dea ceasul înainte cu câte 20 de minute, şi apoi cu câte 20 de minute în urmă în cele patru duminici ale lunii septembrie.

După doi ani, autorităţile britanice au realizat un proiect de lege care să introducă obligativitatea folosirii orei de vară. Intrarea în vigoare a acestor prevederi s-a realizat abia în luna mai 1916, la o lună după ce Germania a adoptat o legislaţie similară.

Prevederi legale privind ora de vară au fost aplicate pe perioada Primului Război Mondial de câteva ţări din Europa, apoi s-a propus de mai multe ori standardizarea generală la nivel european şi aplicarea unor prevederi similiare în SUA, în cel de-Al Doilea Război Mondial, în perioada 3 februarie 1942 – 30 septembrie 1945.

Ţara noastră a adoptat în anul 1932 Legea pentru stabilirea orei oficiale în România, care prevedea ca date de schimbare a orei 22 mai şi 2 octombrie, apoi, în perioada 1933 – 1940, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie, până în prima duminică a lui octombrie.

Începând cu anul 1979, după apariţia Decretului nr. 190 privind stabilirea orei oficiale de vară pe teritoriul Republicii Socialiste România, ora de vară a fost instituită permanent în ţară noastră.

În actul normativ se arăta că:

„Pentru economisirea unor importante resurse energetice şi reducerea iluminatului electric prin creşterea timpului de folosire a luminii naturale a zilei, este necesară introducerea pe timpul verii a unei ore oficiale decalate cu o oră în avans faţă de ora Europei răsăritene. Introducerea orei oficiale de vară va permite, totodată, utilizarea mai eficientă a timpului de lucru şi va crea posibilităţi mai bune de folosire a timpului liber … În anul 1979, ora oficială de vara se aplică de la 27 mai ora zero, care devine ora unu, pînă la 30 septembrie ora unu, care devine ora zero.

Începînd din anul 1980, intervalul de aplicare a orei oficiale de vară se stabileşte de la ora zero a primei zile de duminică din luna aprilie, care va deveni ora unu, pînă la ora unu a ultimei zile de duminică din luna septembrie, care va deveni ora zero”.

Începând din anul 1998 trecerea la ora de vară se face în ultima duminică a lunii martie, iar la ora de iarnă, în ultima duminică a lunii octombrie.

Uniunea Europeană a standardizat în anul 1996 perioada orei de vară pentru toate statele membre, schimbarea orei se face de două ori pe an, iar reglementarea actuală este dată de o Directivă europeană din 2001, care prevede că modificările orei se efectuează în ultima duminică din martie şi în ultima duminică din octombrie, la nivelul Uniunii Europene.

Tebuie menţionat că nu toate ţările din lume trec în acelaşi moment la ora de iarnă sau la cea de vară.

Astfel, în ţările din fosta URSS se trece la ora de vară între ultima duminică din martie şi ultima duminică din octombrie, în Israel – din prima vineri din aprilie până în prima vineri din septembrie, în Australia – din ultima duminică din octombrie până în ultima duminică din martie, în Brazilia – din prima duminică din noiembrie până în a treia duminică din februarie.

Avantaje versus dezavantaje

Majoritatea specilaiştilor concluzionează că existenţa orei de vară aduce atât avantaje, în principal de ordin economic, cât şi dezavantaje, care se regăsesc în domeniul sănătăţii oamenilor.

O primă influenţă se reflctă asupra bioritmului nostru ceea ce creează un stres suplimentar. Un raport publicat de Academia Rusă de Ştiinţe Medicale arată că atunci când ceasul se dă înapoi sau înainte cu o oră, numărul de atacuri de cord se măreşte de circa 1,5 ori, iar rata sinuciderilor creşte cu aproximativ 66%, serviciul de ambulanţă fiind, e lesne de înţeles, mult mai solicitat.

Alte studii sunt mai puţin alarmiste şi arată că riscul de infarct creşte cu doar 10 %, iar despre sinucideri, influenţaţi ar fi numai bărbaţii, la care riscul de suicid rămâne mai ridicat timp de câteva săptămâni de la schimbarea orei.

Problemele cel mai des invocate sunt tulburări ale somnului, probleme cardiovasculare, de imunitate şi ale metabolismului. Se estimează că organismul se adptează complet la ora modificată după aproximativ două săptămâni.

Ca o consecinţă imediată a afectării sănătăţii populaţiei, oamenii sunt nevoiţi să îşi ia mai multe concedii medicale şi consumă mai multe medicamente.

Pe de altă parte, există raţiuni economice în modificarea orei. Un studiu efectuat de specialişti a concluzionat că la nivel global, economia de energie medie este de circa 31 de kilowaţi/oră pe cap de locuitor.

Indiferent de studii ştiinţifice sau empirice, schimbarea orei ne afectează tuturor, într-un fel sau altul, rutina zilnică, dar şi, măcar pentru câteva zile, calitatea somnului, care scade semnificativ.

În Israel, evreii sefarzi, ultraortodocşi au iniţiat chiar o campanie împotriva trecerii la ora de vară, pe motiv că ei trebuie să-şi facă rugăciunile de penitenţă, Slihot – în primele ore ale dimineţii pe perioada lunii evreieşti, Elul.

De asemenea se aduc critici şi în legătură cu complicarea orarelor sau a planificării multor activităţi, a călătoriilor, întîlnirilor sau a plăţilor. Pot fi şi perturbări în funcţionarea dispozitivelor medicale sau a multor tipuri de echipamente, în lipsa unor softuri adecvate care să schimbe în mod automat ora.

Este bine să știți că PC-urile, laptopurile și smartphone-urile trec în mod automat la ora de iarnă deci nu încercați să le schimbați ora înainte de a vă culca, în schimb e necesară modificarea manuală a orei la ceasurile care funcţonează cu un sistem mecanic.

Anecdote, întâmplări hazlii, ciudăţenii

Întreaga istorie a schimbării orei, la nivel mondial, este legată şi de anumite întâmplări inedite, unele hazlii altele extrem de serioase.

Spre exemplu, un american, născut imediat după miezul nopţii, a scăpat de participarea la războiul din Vietnam datorită faptului că a invocat că ziua lui de naştere trebuie calculată după timpul standard, folosit în statul natal Delaware, şi nu după timpul de vară. Din acest motiv, oficialii din armată au convenit că el s-a născut cu o zi mai devreme, ceea ce l-a avantajat, deoarece cei născuţi în ziua astfel calculată nu erau luaţi în război.

Un alt exemplu îl regăsim în anul 2006, când utilizarea orei de vară s-a încheiat cu câteva zile înainte de Halloween (31 octombrie), ceea ce a dus la mai multe accidente suferite de copiii care au încercat să sărbătorească după lăsarea serii. Ca urmare, autorităţile americane au promulgat în anul următor o lege prin care ora să se schimbe la 1 noiembrie, astfel încât în noaptea de Halloween să existe suficientă lumină naturală pentru copiii dornici de joacă.

Schimbarea orei a dus şi la evitarea unei tragedii în Israel în anul 1999, atunci când teroriştii palestinieni au programat o bombă pentru o anumită oră, pentru a arunca în aer două autobuze cu civili. Doar că teroriştii nu au ţinut cont de revenirea la timpul standard în Israel, astfel că bomba a explodat cu o oră mai devreme şi nu a avut pagubele scontate de terorişti.

Un ultim exemplu îl reprezintă decizia autorităţilor americane care anul trecut au luat decizia de a da o lege prin care au hotărât ca ora să se schimbe în a doua duminică din noiembrie, adică după data alegerilor pentru Camera Reprezentanţilor, care în acest an au loc pe 4 noiembrie, astfel încât votanţii să beneficieze de o oră în plus de lumină pentru a participa la scrutin.