De mâine intră în circulaţie Trenurile soarelui, care vor face legătura cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii. CFR demarează programul estival de transport, astfel că timp de trei luni, până pe 15 septembrie, turiştii vor avea la dispoziţie peste 40 de trenuri, care vor asigura legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării. Pentru turiştii din Craiova, legătura cu Constanţa va fi făcută cu un tren direct, iar pentru cei din Braşov, cu două trenuri directe. Pentru a facilita accesul turiştilor la Delta Dunării, un tren direct va circula suplimentar din Bucureşti. În trenurile de lung parcurs care pornesc de la Oradea şi Arad, pasagerii pot lua micul dejun, prânzul sau cina la vagonul restaurant.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 iunie)