La Chişinău, după demisia de astăzi, a premierului Chiril Gaburici au început discuţii pentru formarea unei coaliţii de guvernământ. Reprezentanţii actualei coaliţiei minoritare încearcă să-i coopteze la guvernare şi pe liberali.
Reporter: Natalia Zaharescu, Radio Chişinău – Premierul Chiril Gaburici a declarat că îşi depune mandatul pentru ca scandalul legat de diploma sa de studii să fie eliminat de pe agenda publică, iar dezbaterile să se concentreze pe situaţia din ţară pe care el a catalogat-o drept critică. Chiril Gaburici a mai lăsat să se înţeleagă faptul că nu a avut sprijinul necesar în activitatea sa de prim-ministru.
Chiril Gaburici: În sistemul creat în ţară, acum managerul nu are putere şi mână liberă în funcţia de prim-ministru. Iar eu o dată cu cele trei priorităţi stabilite şi planul de acţiuni formulat am nevoie de acces la instrumentele necesare şi la voinţa politică din partea tuturor partidelor.
Reporter: Chiril Gaburici a adresat şi un mesaj liderilor coaliţiei de guvernare pe care i-a îndemnat să purceadă la formarea unei noi majorităţi parlamentare şi a unui nou guvern.
Chiril Gaburici: Sunt necesare acţiuni urgente, concrete pentru a redresa lucrurile. În caz contrar devenim complici şi prizonieri ai situaţiilor actuale. Fac acum un apel către liderii coaliţiei: vreu să vadă în demsiia mea un pas înainte, un start imediat al formării unei noi majorităţi parlamentare şi a unui nou guvern.
Reporter: Parlamentul urmează să ia act de demisia premierului Chiril Gaburici, după care preşedintele Republicii Moldova va emite un decret în acest sens.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 iunie