Hillary Clinton a ţinut primul discurs important din campania sa electorală

Hillary Clinton a ţinut primul discurs important din campania ei pentru alegerile prezidenţiale, în cadrul unei demonstraţii la care au participat mii de susţinători ai Partidului Democratic din New York. Vorbind într-un parc de pe Insula Roosevelt, ea s-a concentrat asupra economiei. Hillary Clinton a afirmat că prosperitatea reală ar trebui construită şi împărtăşită de toată lumea. „Prosperitatea nu poate fi doar pentru directori executivi şi manageri. Democraţia nu poate fi doar pentru miliardari şi corporaţii. Prosperitatea şi democraţia fac parte si din dreturile voastre de bază. Voi aţi readus ţara pe drumul cel bun, acum este timpul vostru, pentru a vă bucura de câştiguri şi pentru a merge înainte. Şi ştii ce? America nu poate reuşi decat dacă voi reuşiţi”, a declarat Hillary Clinton.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 13 iunie