Premierul Marii Britanii, David Cameron, a făcut apel la luptă împotriva ideologiei radicale a grupării jihadiste Statul Islamic (SI), pe care o consideră „una dintre cele mai mari ameninţări din lume”. Vorbind în cadrul unei conferinţe internaţionale privind securitatea, desfăşurată la Bratislava, capitala Slovaciei, premierul Cameron a subliniat că poliţia şi agenţiile de informaţii nu pot fi condamnate atunci când indivizi pleacă spre Siria sau Irak, iar cei care în taină împărtăşesc viziunile grupării jihadiste contribuie la radicalizarea tinerilor. „Dacă eşti un adolescent cu probleme, furios pe lumea întreagă, sau dacă eşti o fată în căutarea unei identităţi pentru a crede în ea şi găseşti ceva care rezonează cu ceea ce simţi şi te influenţează – şi poţi găsi aceste influenţe chiar în comunitatea în care trăieşti -, atunci e nevoie de mai puţin de un pas pentru a transforma un adolescent britanic într-un luptător SI sau într-o soţie de luptător SI – lucruri care nu i s-ar fi întâmplat celui care nu a fost expus la aceste influenţe”, a declarat David Cameron.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 iunie)