Astazi se implinesc 155 de ani de la înfiinţarea Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” – ora 9:00, la sediul unităţii din Bucureşti, Bd. G-ral Vasile Milea nr. 5-7, intrarea din Bd. Timişoara. În cadrul ceremoniei va fi decorat Drapelul de Luptă al unităţii cu Ordinul naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, vor fi acordate plachete şi diplome veteranilor de război şi cadrelor militare care au făcut parte din regiment, şi va fi dezvelită o statuie a domnitorului Mihai Viteazul. Participă: preşedintele Klaus Iohannis, ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, premierul interimar, Gabriel Oprea, şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă.