Prinţesa Charlotte urmează să fie botezată astăzi pe domeniul Norfolk al reginei Elisabeta a II-a

 Prinţesa Charlotte, cea mai tânără membră a familiei regale britanice, urmează să fie botezată în cursul zilei de sâmbătă. În trecut, când erau aleşi naşii, familia regală lua în considerare regi, regine şi pe cei care aveau un titlu. Începând cu prinţul George, părinţii prinţesei Charlotte au rupt această tradiţie. Ea va primi îndrumare spirituală de la prietenii apropiaţi ai părinţilor ei. Cei cinci naşi se vor adăuga unei congregaţii mici, care numără doar 20 de persoane, la biserica Sfânta Maria Magdalena, aflată pe domeniul Norfolk al reginei. Prinţii de Cambridge şi copiii lor vor merge pe jos la biserică, permiţându-le astfel celor strânşi afară ocazia de a vedea fetiţa de nouă luni şi pe fratele ei.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 iulie