Gărâna Jazz Festival, cel mai important eveniment open-air de jazz din centrul și estul Europei, va avea loc în perioada 9-12 iulie 2015 și este organizat, ca în fiecare an, de Fundația Culturală Jazz Banat din Timișoara. Festivalul are loc în Poiana Lupului, în localitatea Gărâna din Munții Semenic, Caraș-Severin.
La Gărâna, canicula înseamnă vreme bună
21 de formații, 90 de muzicieni pe 3 scene la Gărâna 2015
Fanii Gărâna Jazz Festival urcă joi pe munte pentru că se topesc după jazz. Canicula de peste tot nu înseamnă altceva decât vreme bună la Gărâna.
Corturile au început să apară odată cu aterizarea primilor artiști. Cele trei scene vor fi pline de nume grele, nume noi, nume în formare.
Gărâna Jazz Festival rămâne o experiență de concert unică în Europe. Sus în munți cu lupi și mistreți și vreme impredictibilă, unde ospitalitatea și iubirea pentru muzică nu au limite – spune Charles Lloyd.
De joi până duminică, muzica va fi prezentă pe scenele din Biserica Veche, Hanul La Răscruce și pe scena principală din Poiana Lupului.
Chiar și cu trei câștigători de Grammy în program, fiecare ascultător are propriul „cap de afiș”:
Nighthawks – Câștigători de trei ori ai German Jazz Award, Nighthawks și-au dezvoltat propriul limbaj muzical, revigorând genul electro-jazz cu accente de jazz fusion, pop și dub.
Tigran Hamasyan – Unicitatea sa își are rădăcinile în dexteritatea ieșită din comun cu care mânuiește clapele pianului, în felul energic în care combină genurile muzicale: jazz, muzica clasică, muzica tradiționala armeană, rock, până la heavy-metal.
Adam Baldych & Pawel Kaczmarczyk – Doi dintre cei mai talentați și apreciați muzicieni polonezi de jazz din noua generație se întâlnesc pe aceeași scenă anul acesta la Gărâna Jazz Fest!
Vlatko Stefanovski Trio – Macedoneanul Vlatko Stefanovski a devenit celebru pentru tehnica sa originală de a cânta la chitară. A colaborat cu muzicieni ca Bojan Z, Goran Bregović, Theodosii Spassov, Manu Katché și Tony Levin.
Caius Giura, 2015
https://www.facebook.com/events/839215726158500/
www.facebook.com/GaranJazzFest
www.twitter.com/GaranaJazzFest
www.instagram.com/garanajazzfestival/
Biletele
Abonament complet – 300 ron
Bilet pentru o zi – 80 ron
Bilet pentru 3 zile – 230 ron
Bilet pentru fiecare din celelalte scene – 20 ron
Program
Line-up Gărâna 2015
Scena principală – ora 19.00
Joi, 9 iulie
Enzo Favata Quartet
Nighthawks
Tigran Hamasyan Trio
Gonzalo Rubalcaba-Volcán Projekt
Vineri, 10 iulie
Arifa
Adam Bałdych & Paweł Kaczmarczyk
Ralph Towner & Wolfgang Muthspiel
Vlatko Stefanovski Trio
Sâmbătă, 11 iulie
Renaud Garcia-Fons
Sebastian Spanache Trio
Biréli Lagrène Gypsy Project
Stanley Clarke Quartet
Duminică, 12 iulie
Stefano Battaglia Trio
Snarky Puppy
Stucky / Doran / Studer / Tacuma – Hendrix Project
Scena Biserica Veche – Văliug – ora 11.00
Vineri, 10 iulie – Cári Tibor Project
Sambata, 11 iulie – Nicolas Simion & Zoltán Lantos – Magic Drops
Duminica, 12 iulie – Sebastian Spanache & Teodor Pop
Scena La Răscruce – Gărâna – ora 14.00
Vineri, 10 iulie – DUMItRIO
Sambata, 11 iulie – Twisted Blue
Sambata, 11 iulie – Marius Iacovania & Ștefan Neagu
Duminica, 12 iulie – Romanian Jam Session
Susținătorii Gărâna Jazz Fest 2015
PARTENERI:
Ministerul Culturii, Consiliul Județean Caraș-Severin, Consiliul Județean Timiș, Institutul Cultural Român, Institutul Polonez, Institutul Francez din Timișoara, Centrul Cultural German din Timișoara, Pro Helvetia, Primăria Reșita, Forumul Cultural Austriac, Institutul Italian De Cultură Vitto Grasso.
SPONSORI:
Silva, Kathrein, Rubyn Meyer-Doru & Trandafir, Bioclinica, Societatea de administrare a Castelului Bran, Jagermeister, Nissan, Autoeuropa, CM Metal Trading, BRD Group Societe Generale, Egeria, Simbol Print, Gasthof-Tirol, Lupo Touring, Eta2U, Pro Air Clean.
PARTENERI MEDIA:
TVR Timișoara, Radio România, Evenimentul Zilei, Hotnews, Dilema Veche, Bicicleta Galbenă, Observator Cultural, Zile și Nopți, Radio Impuls, Radio Transilvania, Radio Fi, Pressalert , Muzica De Vest, Radio Banatlink, Co