Accident grav, seara trecută, pe drumul care duce către Poiana Braşov, provocat de un cetăţean american. Martorii spun că ar fi vorba chiar de un soldat american, care era băut. Bărbatul a intrat cu viteză într-o curbă, a mers pe contrasens şi a izbit o maşină care circula regulamentar. O tânără a fost serios rănită în urma impactului şi a fost transportată de urgenţă la spital.
Reporter: Accidentul s-a produs marţi seară, în jurul orei 21:00.
Costin Păunescu, şoferul maşinii lovite: Urcam înspre Belvedere, eram chiar în curba de la Varte, nu ştiu, aveam 40-50 la oră, după care am văzut o maşină neagră venind tare pe contrasens.
Reporter: Sorina Secelean – Din primele cercetări reiese că maşina de teren condusă de cetăţeanul străin a intrat cu viteză în această curbă, a pătruns pe constrasens, izbind parapetul, după care a ricoşat şi a lovit maşina şoferului braşovean, care circula regulamentar. În urma impactului, prietena şoferului, o tânără în vâstă de 22 de ani, aflată pe scaunul din dreapta, a fost grav rănită şi transportată de urgenţă la spital.
Costin Păunescu: Şoferul era un soldat american de culoare. A stat pe telefoane în continuu. Am înţeles că era beat, avea 0,65 alcoolemia. Am aflat până la urmă de la poliţişti. Mi-au zis aşa, cu jumătate de gură, că da, într-adevăr, este băut.
Alexandru Ţuţu, martor: L-am întrebat la un moment dat dacă a băut ceva şi a recunoscut că a băut în urmă cu câteva ore.
Reporter: Poliţiştii nu au dat foarte multe detalii despre accidentul rutier. În comunicatul de presă emis de Poliţia Braşov în legătură cu accidentul nu este menţionată naţionalitatea şoferului care a produs coliziunea şi nici faptul că ar fi soldat, aşa cum susţin unii martori. Singurul detaliu care apare în înscris referitor la bărbat este că ar avea vârsta de 40 de ani. Oficialii americani sunt la curent cu accidentul şi recunosc că ar fi vorba de un cetăţean american.
Reacţia Ambasadei SUA: „Suntem la curent cu faptul că a avut loc un incident în trafic aseară. SUA vor coopera pe deplin la anchetă. Nu putem comenta cu privire la o anchetă aflată în desfăşurare.”
Reporter: Tânăra rănită în urma accidentului s-a ales cu mai multe coaste rupte, care i-au perforat plămânii, iar medicii spun că va mai rămâne internată cel puţin câteva zile.
DIGI 24 – 8 iulie