Nouă miliarde şi jumătate de euro, din fonduri europene, vor fi la dispoziţia României pentru construcţia şi modernizarea de autostrăzi, aeroporturi, reţele de apă sau de energie. Banii vor fi disponibili, chiar de astăzi până în 2020, odată cu semnarea la Bucureşti a Programului Operational Infrastructură Mare. Este cel mai important program din România şi al doilea din Uniunea Europeană, după cel pentru Polonia. Din partea Comisiei Europene va fi prezent, la Bucureşti, comisarul pentru politici regionale. Corina Creţu a explicat aseară, la Antena 3, cum ar urma să fie folosite fondurile din acest program.
Corina Creţu: Transportul rutier, care este într-adevăr o mare problemă se va completa, practic, până în anul 2030 reţeaua europeană de transport. De asemenea, vor fi modernizate peste 400 de kilometri de cale ferată. Transportul navigabil în tonsonul acesta dintre România şi Bulgaria, pe o suprafaţă de 560 de kilometri, este un obiectiv ambiţios, acela de a debloca acest transport pe Dunăre. Şi, de asemenea, sunt 15 aeroporturi care vor intra în proces de modernizare, dintre care două vor fi aeroporturi complet noi: Aeroportul de la Craiova şi Aeroportul din Tulcea.
Realizator: Proiectele majore considerate de Comisia Europeană drept prioritare sunt autostrazile: Sibiu – Piteşti, Bacău – Paşcani sau Târgu Neamţ – Ungheni, autostradă care va lega România de Republica Moldova. Comisarul pentru politici regionale a mai spus că prin acest program guvernul de la Bucureşti se angajează ca până în 2020 să aducă apă potabilă din surse publice în casele tuturor românilor.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 iulie