Preşedintele Klaus Iohannis retrimite parlamentului pentru reexaminare legea care instituie pensii speciale pentru senatori şi deputaţi. Potrivit şefului statului, unul dintre motive este caracterul excesiv şi arbitrar al noii indemnizaţii de care ar urma să beneficieze parlamentarii. În plus, se mai spune în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis nu este de acord cu faptul că aceste pensii speciale ar urma să se acorde tuturor senatorilor şi deputaţilor care au săvârşit acte de corupţie potrivit vechiului Cod Penal, precum şi celor al căror mandat a încetat pentru incompatibilitate.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 iulie