Ungaria: Locuri de muncă desfiinţate în urma deciziei guvernului de a închide duminica anumite magazine

În Ungaria, aproximativ 3.000 de persoane şi-au pierdut locurile de muncă – după cum scrie o publicaţie ungară. Acest lucru survine deciziei guvernului din urmă cu câteva luni de a închide câteva magazine în zilele de duminică.

Corespondenţă din Budapesta – Realizator: Emil Groza – Potrivit publicaţiei ungare, concedierile au vizat în principal sectorul comerţului cu amănuntul, de unde au plecat, într-un interval de trei luni, aproape 2.600 de angajaţi, dar câteva sute de persoane şi-au pierdut locurile de muncă şi la unităţile care desfăşoară activităţi de comerţ angro. Totodată, a crescut numărul orelor suplimentare prestate de cei care lucrează în continuare în sectorul comercial, în condiţiile în care programul de funcţionare a magazinelor pe parcursul săptămânii a fost prelungit, ca urmare a restricţiilor din zilele de duminică.

În baza reglementărilor care se aplică începând din data de 15 martie, magazinele din Ungaria trebuie să fie închise în zilele de duminică, existând unele excepţii în cazul celor cu o suprafaţă mai mică de 200 mp şi în care activitatea este desfăşurată de proprietar sau de membrii familiei acestuia.

Realizator: Corespondentul nostru precizează că reglementările au fost iniţiate de reprezentanţii Partidului Popular Creştin Democrat, aflat la guvernare împreună cu formaţiunea FIDESz. Aceştia precizaseră că sunt necesare deoarece în acest fel persoanele care lucrează de regulă şi duminica în unităţile comerciale vor avea posibilitatea să-şi petreacă o zi liberă din săptămână în familie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 iulie