Banii europeni sunt utilizaţi pentru a-i readuce în piaţa muncii pe şomerii din fostele zone industriale greu afectate de criza economică şi de perioada de tranziţie. Un asemenea exemplu: banii au fost atraşi prin intermediul unui proiect realizat de Institutul Postliceal Phoenix. Acest institut va asigura recalificarea celor care au muncit în domeniul siderurgiei şi al industriei carbonifere, la Câmpia Turzii sau în oraşele de pe Valea Jiului. Aceşti oameni vor fi specializaţi în domenii care au căutare pe piaţa muncii. Claudiu Pădurean transmite pentru „Agenda globală”.
Reporter: UE a alocat suma de trei milioane de lei pentru a finanţa trei centre de ocupare care vor funcţiona în regiunile de nord-vest, centru şi vest. Rolul acestor centre, dezvoltate de Institutul Postliceal Phonenix, va fi acela de a asigura integrarea pe piaţa muncii pentru cel puţin 300 de şomeri, care provin din industria siderurgică şi din cea a mineritului, spune reprezentanta institutului, Mihaela Vonica.
Mihaela Vonica: Există foarte multă cerere în domeniul serviciilor pentru bucătari, pentru lucrătorii comerciali şi pentru babysitter. În momentul de faţă deja şi persoanele se interesează pentru aceste ocupaţii. Deşi există cerere pentru anumită ocupaţie, dacă persoanele nu doresc să se califice în meseria respectivă, practic degeaba… durează foarte mult timp până o promovezi şi până când lumea înţelege că trebuie să se pregătească pe domeniul respectiv.
Reporter: Astfel de proiecte sunt necesare deoarece în oraşe precum Câmpia Turzii ori Petroşani, rata şomajului este foarte mare, iar investitorii le ocolesc, pentru că muncitorii disponibili nu au competenţele cerute acum pe piaţa muncii – spune analistul Ana Luca.
Ana Luca: Consider că este o mână de ajutor foarte bine venită pentru aceşti oameni, care toată viaţa lor au ştiut să facă un singur lucru, şi iată că este o modalitate de adaptare la piaţa muncii şi o modalitate de supravieţuire.
Reporter: Problemele sociale din Câmpia Turzii şi din oraşele din Valea Jiului au apărut după declinul siderurgiei româneşti, care a atras şi închiderea multor mine, care furnizau cărbuni pentru combinatele metalurgice din Transilvania şi Banat.