Preţurile de consum au fost mai mici cu aproape 1,7% în luna iulie, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, arată datele publicate, cu puţin timp în urmă, de Institutului Naţional de Statistică. Faţă de luna iunie reducerea a fost de 0,17 procente. Cele mai mari scăderi de preţuri sunt la legume şi conserve de legume. În cazul mărfurilor nealimentare, în schimb, s-au consemnat mici creşteri, cu exceptia medicamentelor şi articolelor medicale, autoturismelor şi pieselor de schimb şi a combustibililor, care s-au ieftinit uşor. Scumpiri mai importante au avut gazele, cu peste 11%. La categoria „Servicii”, preţurile au fost în iulie similare cu cele din luna precedentă.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 august