„Este necesar ca Bulgaria să elaboreze un plan de investiţii asemănător planului Juncker, care să mobilizeze resurse financiare publice şi private pentru realizarea sarcinilor de investiţii, accelerarea creșterii economice și crearea de noi locuri de muncă”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, responsabil cu bugetul și resursele umane, Kristalina Gheorghieva, care s-a întâlnit, la Sofia, cu ministrul bulgar al muncii şi politicii sociale, Ivailo Kalfin. Oficialul european a recomandat Bulgariei să caute specializare într-un anumit domeniu – spre exemplu inovare și antreprenoriat – în care să-şi perfecţioneze capacitatea de lider regional și european. Ministrul Kalfin și comisarul Gheorghieva au discutat, de asemenea, politica demografică a țării și posibilitatea de a crește finanțarea programelor prin care tinerii din diaspora bulgară din lume să aibă posibilitatea de a studia în ţară. În cele mai multe cazuri, aceste fonduri pot fi asigurate din ajutorul pentru dezvoltare pe care statul îl alocă anual.
www.novinite.bg – 15 august