Guvernul chinez a ordonat evacuarea locuitorilor din jurul focarului exploziilor din oraşul port Tianjin

Guvernul chinez a ordonat astăzi evacuarea locuitorilor de pe o rază de 3 km din jurul focarului exploziilor din oraşul port Tianjin. Există risc de contaminare chimică după ce în apropiere a fost descoperită cianură de sodiu, substanţă extrem de toxică. Peste 100 oameni şi-au pierdut viaţa în exploziile uriaşe de miercuri, arată cel mai recent bilanţ.

Reporter: Costin Grigore – Noi incendii au izbucnit astăzi în zona unde au sărit în aer cele două depozite de produse chimice, ridicând coloane de fum către cer. Locuitorii sunt evacuaţi purtând măşti şi haine lungi de protecţie. Potrivit presei chineze, poliţia a început să îi scoată pe oameni de urgenţă din case, după ce a descoperit cantităţi neprecizate încă de cianură de sodiu. Riscul de contaminare este şi mai crescut pentru că vântul şi-a schimbat direcţia către zone locuite. Cianura de sodiu este o pulbere albă ce provoacă rapid moartea, dacă este inhalată sau ingerată deoarece blochează capacitatea organismului de a folosi oxigenul. Cel mai recent bilanţ arată că 104 persoane şi-au pierdut viaţa în cele două explozii uriaşe de miercuri. Sute de oameni au fost răniţi, iar mii au fost imediat evacuaţi din zonă.

Realizator: Presa chineză a mai relatat că autorităţile de reglementare a traficului pe Internet au închis 360 de conturi de pe reţelele de socializare pentru că ar fi răspândit informaţii false. Pe Sina Weibo, echivalentul chinez al Twitterului, câţiva utilizatori au postat mesaje în care sugerau că nori toxici de la Tianjin au fost împinşi spre Beijing.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 august