Accident grav de circulaţie pe DN 2

Un nou accident grav de circulaţie, soldat cu patru morţi, între care şi un copil, a avut loc astăzi pe Drumul Naţional 2 la intrarea în Râmnicu Sărat dinspre Focşani. Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, un autoturism s-a ciocnit frontal cu un autotren. Deoarece fiarele contorsionate ale autoturismului şi autotrenul se află în afara carosabilului, traficul rutier nu este deviat ci are loc pe ambele benzi cu viteză redusă – ne-a transmis corespondentul nostru Cristina Moise. Un alt accident, soldat cu două victime, a avut loc astăzi la prânz pe DN 2 la ieşirea din Afumaţi către Şindriliţa.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 august)