Procurorii de la Crimă Organizată Satu Mare fac 18 percheziţii în Satu Mare şi Livada într-un dosar de fraudă cu reţete medicale pe numele unor persoane care nu au beneficiat niciodată de ele. Percheziţiile au loc, printre altele, la Casa Judeţeană de Asigurări, la Spitalul Judeţean şi la două cabinete medicale. Potrivit unor surse judiciare citate de redactorul nostru Diana Surdu, în dosarul reţetelor decontate ilegal sunt implicaţi medici, farmacişti şi asistente medicale, dar soţia unuia dintre medici este director la Casa de Asigurări de Sănătate. Procurorii au beneficiat şi de sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare şi a poliţiştilor criminalişti.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 octombrie, ora 9:01