La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, întrucât frontul românesc era mai înaintat spre est decât restul frontului până la Marea Baltică, s-a prevăzut ca ofensiva pe Prut să înceapă mai târziu, atunci când forţele germane vor fi la acelaşi nivel de înaintare. Astfel, în intervalul 22 iunie – 1 iulie 1941, de-a lungul Prutului s-au desfăşurat doar acţiuni militare locale, incursiuni de pe un mal pe celălalt, un bombardament foarte puternic al aviaţiei germano – române, care a distrus 400 de avioane ruse la sol, executarea de capete de pod la Ştefăneşti, Sculeni şi Ungheni, pe malul stâng al Prutului, bombardamente sovietice asupra centrelor urbane româneşti din Moldova şi Muntenia.
În etapa următoare (2 – 26 iulie 1941), s-a desfăşurat ofensiva pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Planul prevedea forţarea Prutului, ruperea apărării sovietice şi înaintarea spre est până la Nistru. Lovitura principală trebuia să o dea Armata a 11 germană, care avea ordinul să ajungă pe Nistru, între Moghilev şi Vadul Rascu. Armata 3 română urma să elibereze Bucovina de Nord, iar Armata 4 română urma să execute acţiuni demonstrative pentru fixarea inamicului, urmând să înainteze mai târziu, după mutarea frontului în nord şi la centru.
În zorii zilei de 2 iulie 1941, s-a trecut la ofensivă pe întreg frontul românesc. Diviziile de vânători de munte au atacat pe direcţia Rădăuţi-Cernăuţi-Hotin, determinând Armata a 18-a Sovietică să se retragă. Astfel, la 4 iulie a fost eliberat oraşul Cernăuţi, apoi cele două corpuri de armată au trecut Prutul şi, după patru zile, au atins linia Nistrului. În Arhiva de istorie orală – Radio România se păstrează amintirile sublocotenentului Grigore Andrei, participant la luptele pentru trecerea Nistrului:
La începutul războiului mă aflam concentrat la Regimentul 16 Artilerie – unitate componentă a Diviziei a 6-a cu sediul în oraşul Focşani. Pentru eliberarea Basarabiei de către ruşi, Divizia a 6-a nu a avut misiuni de luptă. S-a primit ordinul ca această divizie să se îndrepte spre frontul de luptă de la Nistru, fiind repartizată în sprijinul Corpului 16 german, condus de feldmareşalul von Schubert şi care acţiona în zona Mogilew – oraş de pe malul rusesc.
Regimentul din care făceam parte – şi restul unităţilor Diviziei a 6-a – a trecut Prutul pe la Ripiceni, nu fără incidente provocate de atacurile aviaţiei ruse, imediat anihilate de aviaţia de vânătoare germană. Hărţuielile aviaţiei ruse au continuat pe tot timpul marşului spre Nistru provocându-ne unele pierderi în oameni.
Pe Nistru, regimentului nostru i s-a repartizat zona din spatele localităţii Otaci şi a mânăstirii Rughi de pe malul stâng al Nistrului, localităţi aflate în faţa oraşului rusesc Mogilew, de pe malul opus al fluviului.
Pregătirea atacului de trecere a Nistrului şi de străpungere a liniei “Stalin” de fortificaţii a durat o săptămână. În a şaptea zi de pregătire a atacului, eu mă aflam la comanda bateriei a 3-a de tunuri. La orele 4.00 a zilei de a şaptea, sute de guri de foc de toate calibrele împrăştiau mii de proiectile asupra inamicului şi a cazematelor sale. Pierderile ruşilor au fost foarte mari, în material de război şi oameni, la ele contribuind din plin şi cu succes şi avioanele “Stukas” germane. Au fost distruse majoritatea cazematelor şi blindatelor ruseşti. Peste tot s-a lăsat o perdea de fum, la adăpostul căreia infanteriştii germani şi români, în bărcile lor pneumatice, au trecut pe malul rusesc. Trupele noastre au avut puţine pierderi. La orele 14.00-15.00 în aceeaşi zi, după instalarea podului de pontoane de către geniştii germani, regimentul nostru a trecut Nistrul. Ajunşi pe platoul înalt din stânga Nistrului, ni se dezvăluia în faţa ochilor adevăratul măcel ce a avut loc. Erau sute de tancuri în flăcări distruse, iar pe ele soldaţi sovietici carbonizaţi de aruncătoarele de flăcări germane. Peste tot mirosea a carne friptă. Cazematele ruseşti erau găurite în tavan de către superbombele lansate de avioanele germane în picaj. Aceste cazemate erau pline de morţi, unii cu braţele căzute pe tunuri şi mitraliere, după cum i-au surprins moartea. Astfel s-au terminat luptele pentru trecerea Nistrului şi a străpungerii liniei fortificate “Stalin”.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru,13.01.1997]
