Important centru urban şi port la Marea Neagră, Odesa a reprezentat un punct strategic pentru beligeranţii celui de-al doilea război mondial. Puternic fortificat de apărarea sovietică, oraşul a fost supus unui îndelungat asediu de către trupele româno-germane. Marea ofensivă a armatei române pentru cucerirea Odesei a fost declanşată la 3 august 1941, atunci când Corpul 4 de armată a trecut Nistrul. Dar realitatea de pe front nu a corespuns planurilor optimiste ale românilor: ofensiva a fost oprită, cucerirea oraşului dovedindu-se mult mai greu de realizat. Oraşul avea să fie cucerit după atacuri succesive româno-germane şi după pierderi grele, de-abia la 16 octombrie 1941.Grigore Andrei, sublocotenent în cadrul Regimentul 16 Artilerie – Diviziei a 6-a, a participat la luptele pentru cucerirea oraşului Odesa. Mărturia lui se păstrează în Arhiva de Istorie orală – Radio România
După trecerea Nistrului, trupele germane s-au îndreptat spre râul Bug şi spre sud-est, pentru a nu da posibilitate trupelor ruseşti, înfrânte, să se îndrepte spre Odesa. Mărşăluiam zi şi noapte pentru a nu da răgaz inamicului să se organizeze la teren. La intrarea într-o localitatea, am fost întâmpinaţi cu focuri de arme automate trase din turla bisericii, de către partizani, pe care peste tot îi împânziseră sovieticii în retragerea lor, datorită eficacităţii lor în lupta dusă. Primind acest foc de automate, s-a dispus ocolirea satului prin est şi vest, la lizierele căruia au fost amplasate bateriile regimentului. Au fost trimise patrule de cavalerie, care ne-au informat că inamicul şi-a oprit retragerea şi s-a organizat în teren şi că are intenţia de contra-ataca. Între timp ne-a ajuns din urmă şi infanteria noastră care a curăţat satul Jabocriei de partizani. Pentru preîntâmpinarea unui contraatac inamic, s-au luat măsurile de rigoare. Se bănuia că în zorii zilei următoare inamicul va contraataca. În aceste condiţii am primit ordinul de a instala un tun, cu servanţii lui, la liziera de sud a satului, pe direcţia probabilă a contraatacului inamic. Toată noaptea servanţii tunului au lucrat la amplasarea lui în pământ în aşa fel încât ţeava lui să fie cu o palmă ridicată mai sus decât cel mai înalt dâmb din faţă, pentru a se putea face trageri razante către eventuale atacuri cu tancuri. De asemenea s-au săpat şi tranşeele respective pentru apărarea noastră. În zorii zilei următoare într-adevăr ruşii au contraatacat pe direcţia noastră, cu infanterie şi trei tancuri. Înaintarea infanteriei ruse a fost oprită de infanteria noastră, iar două din cele trei tancuri au fost avariate de tunul nostru şi capturate, iar al treilea tanc a reuşit să scape. Pentru faptele săvârşite aici am fost decorat cu Ordinul de Război “Coroana României”. După o săptămână de refacere am intrat în luptă pe frontul de la Odesa, schimbând o unitate epuizată şi împuţinată de lupte. Pe frontul Odessei a luptat numai armata română, destul de slab echipată şi dotată tehnic.
Luptele de la Odesa au fost foarte grele şi cu pierderi mari de ambele părţi. La Odesa sovieticii erau mai bine organizaţi şi cu posibilităţi de apărare mai mari, deoarece aveau acoperit spatele armatei lor de Marea Neagră şi puternica flotă sovietică, dotată cu o tehnică modernă, devastatoare pentru forţele terestre române.
După lupte grele, într-o zi din octombrie 1941, pe la orele 16-17 a început un cumplit bombardament asupra poziţiilor noastre. Se revărsa asupra noastră o ploaie de obuze trase de pe uscat şi mare de pe vasele de război sovietice. Fusese un adevărat infern mai ales atunci când şi aviaţia lor intrase în luptă. Din fericire unitatea noastră nu a avut pierderi. În acea zi eram ofiţer de legătură cu infanteria şi stăteam în acelaşi adăpost, cu căpitanul companiei de soldaţi. Ne aşteptam ca după un asemenea bombardament, în zorii zilei următoare inamicul ne va ataca. S-au luat măsurile de rigoare. S-au adus peste noapte noi întăriri. În zorii zilei, mare ne-a fost mirarea că, în faţa noastră, tranşeele inamice erau părăsite. În timpul nopţii, fără ca nimeni să simtă ceva suspect, ruşii şi-au retras soldaţii şi toată tehnica militară îmbarcându-le pe vasele din portul Odesa. Astfel ne-am explicat ploaia de proiectile din ajun. Ei vroiau să scape de aceste muniţii, care consitutia un balast în retragerea lor şi nu vroiau să cadă în mâinile noastre.
Am anunţat telefonic, eu şi comandantul unităţii de infanterie, pe superiorii noştri de noua situaţie creată. Ni s-a ordonat să trimitem patrule pentru a ne lămuri de situaţia de pe câmpul de luptă. Patrulele trimise au înaintat, cu prudenţă, până în marginea oraşului Odesa, fără a primi foc. Liniile de apărare ale inamicului erau părăsite. Faţă de ştirile primite de la patrule, infanteria noastră a ocupat Odesa fără incidente, dar totuşi au avut pierderi în oameni, din cauza câmpului minat. Oraşul era pustiu. Localnicii se retrăseseră prin case şi priveau din dosul perdelelor ce se întâmplă pe strada lor. Am ajuns la ţărmul Mării Negre. Astfel s-a încheiat prima etapă a războiului, prin eliberarea Basarabiei şi a Transnistriei cu ocuparea oraşului Odesa de către trupele române.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 13.01.1997]
Intrarea trupelor romanesti in Odessa 1941- sursa: youtube
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=fZP0dIbPTDw[/youtube]
