Andrzej Duda în Estonia: „Asistăm la recrudescența tendințelor imperialiste, iar prezența trupelor NATO este o garanție pentru țările noastre”.
În prima sa vizită în străinătate, în Estonia, noul președinte al Poloniei, Andrzej Duda, a îndemnat alianța nord-atlantică să mute trupe înspre flancul estic, aducând un mesaj de solidaritate într-o regiune îngrijorată de ambițiile rusești.
„Trăim vremuri dificile” – a spus Duda. „Situația din această parte a Europei este bine cunoscută tuturor. Asistăm la recrudescența tendințelor imperialiste, iar prezența trupelor NATO este o garanție pentru țările noastre”.
Associated Press scrie că mesajul președintelui polon a fost subliniat nu numai de vorbele sale, ci și de faptul că vizita în Estonia a fost planificată să coincidă cu Ziua Europeană de Rememorare a Victimelor Stalinismului și Nazismului, care marchează aniversarea pactului secret sovieto-nazist din 1939, prin care Moscova și Berlinul și-au împărțit mare parte din Europa de est.
La o conferință de presă duminică, la Tallin, în prezența președintelui Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, Duda a vorbit despre ambițiile reînnoite ale Rusiei și a spus că lumea se schimbă, iar la fel trebuie să facă și NATO.
Președintele polon a recunoscut că aliații NATO încă nu s-au pus de acord asupra felului cum își vor face mai bine simțită prezența în flancul estic, în membrii din fostul lagăr comunist. Duda a amintit că deciziile în cadrul alianței se fac prin consens și că pentru a ajunge la un consens este nevoie de dialog.
Într-o analiză a primelor inițiative de politică externă ale noului președinte polon, AP scrie că el pare dornic să împlinească un vis al liderilor de la Varșovia din ultimul secol, anume crearea unei alianțe de țări est-europene din statele baltice până la Marea Neagră, care să țină Rusia la respect.
Într-un recent interviu cu radioul polon, Duda spunea că obiectivul său este „foarte simplu – de a consolida securitatea Poloniei, de a consolida garanțiile de securitate pentru Europa centrală și de răsărit în actuala situație”.
AP scrie că Duda poate conta pe sprijinul celor mici trei țări baltice și al României, care au temeri profunde legate de Moscova. Dar liderul polon are mici șanse de a aduce de partea sa Ungaria, Cehia și Slovacia, care au legături politice și economice importante cu Rusia și cu Germania – aceasta din urmă o promotoare a dialogului răbdător cu Moscova.
Jedrzej Bielecki, un comentator diplomatic al cotidianului polon „Rzeczpospolita”, a spus că Duda va căuta mai întâi să construiască o alianță în regiune și abia apoi va merge la Berlin și la Washington să vadă ce poate obține în privința sporirii prezenței NATO în regiune. Un summit al membrilor NATO est-europeni, inițiat de Polonia și România va fi găzduit de București, la începutul lunii noiembrie, în pregătirea summit-ului întregii alianțe, de anul viitor.
Sursa: Europalibera.org
TIMPUL (R.Moldova), 25 august 2015