Astăzi este marcată Ziua Limbii Române, odată cu sărbătoarea Limba Noastră, celebrată în Republica Moldova din 1990. Ziua Limbii Române a fost marcată, ieri, în avans de românii din Valea Timocului, în Serbia, dar şi în localitatea ucraineană Slatina. Manifestările din Transcarpatia au fost organizate de Asociaţia Culturală Speranţa, al cărei preşedinte, profesorul Mihai Tocar, a declarat, pentru Radio România Actualităţi: „Desfăşurăm pe deplin Ziua Limbii Române şi ne bucurăm de faptul acesta, că putem să amintim de Mihai Eminescu, de toţi poeţii şi scriitorii români şi dovedim prin experienţa de viaţă a noastră din dreapta Tisei că suntem români adevăraţi, cu cântecele, cu dansurile, cu toate tradiţiile noastre şi cu portul românesc şi cu graiul nostru din dreapta Tisei. Ne bucurăm îndeosebi de faptul că avem scriitori, avem cântăreţi mai ales din România mamă alături de noi”.
Potrivit corespondentului RRA Adrian Marchiş, la manifestările de la Slatina a fost prezent şi consulul general al României la post în Cernăuţi, Eleonora Moldovan.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (31 august)