Senatorii şi deputaţii se reunesc astăzi în cea de-a doua sesiune ordinară din acest an. Printre priorităţile legislative anunţate de liderii partidelor parlamentare se numără controversatul proiect al Codului Fiscal, legea privind votul prin corespondenţă, salarizarea personalului bugetar şi legea achiziţiilor publice. Despre cele mai importante şi urgente acte normative discută la această oră şi membrii coaliţiei de guvernare, reuniţi în şedinţă la sediul central al PSD.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 septembrie)