Criza medicilor de familie din localităţile din Delta Dunării nu a fost rezolvată după majorarea sporului alocat cabinetelor medicale

Criza medicilor de familie din localităţile din Delta Dunării nu a fost rezolvată după majorarea sporului alocat cabinetelor medicale din această zonă izolată a ţării. Aplicat prin noul contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, sporul de 200% nu a adus niciun medic de familie nou în deltă în ultimele 4 luni. Au rămas aceleaşi 5 cabinete medicale individuale din Sulina, Chilia Veche, Sfântu Gheorghe, Maliuc şi C.A. Rosetti, în timp ce asiguraţii din Pardina şi Ceatalchioi au medici de familie la Tulcea, iar cei din Crişan aparţin cabinetului medical de la Maliuc. În emisiunile informative ale zilei, corespondentul RRA Irinel Călin va prezenta noua propunere a Direcţiei de Sănătate Publică din Tulcea, menită să îi atragă pe medicii de familie în Delta Dunării.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 septembrie)