Şcoala de Artilerie ṣi Geniu se deschisese în 1881, în localul din Calea Griviṭei nr. 28, împreună cu Şcoala Militară de Infanterie ṣi Cavalerie. Era foarte preṭuită, avea discipline de pregătire militară generală, discipline din științele fundamentale și științele aplicative. În clasa preparatoare se făceau algebră superioară, geometrie analitică și în spațiu, calcul integral și diferențial, geometrie descriptivă și ordine de arhitectură, mecanică rațională, fizică, chimie, limba franceză, limba germană și scrimă. Pe lista absolvenṭilor ei din anul 1915, se află generalul Titus Gârbea care avea să devină ataṣat militar în Germania, Elveţia şi Olanda ṣi apoi ofiţer de legătură între Statul Major român şi cel german, în timpul celui de al doilea război mondial. În întâlnirea înregistrată pe care a avut-o în 1994 cu profesorul Ioan Scurtu, generalul Gârbea ṣi-a amintit de amuzantul mod în care a devenit elev al prestigioasei ṣcoli.
„Tatăl meu care făcea serviciu la Constanţa, la Serviciul Maritim Român, avea o largă experienţă, fusese la Alexandria, în Egipt, a fost şi pe la Smirna şi mult timp la Constantinopole şi în Grecia şi tata îmi spune în 1913, când eu am terminat Liceul Matei Basarab din Bucureşti: […] „Nu te mai încurca cu facultăţile, că îţi încurcă anii…„, fiindcă de vreo doi-trei ani erau mereu războaie în Balcani. „Fă-te ofiţer, pentru că războaiele o să ne agaţe şi pe noi. Mai ales că avem şi noi ceva de vorbit la aceste războaie…„
Asta era în 1913, iunie, aşa, când am terminat […] liceul, şi mi s-a dat o diplomă, aşa-zisă de bacalaureat. Eu am fost în armată cinci ani, am făcut şi la Cavalerie şi la Artilerie. Şi vine războiul peste noi. Eu mă gândeam: unde să mă duc? […] Atunci Şcoala de Artilerie, Geniu şi Marină era pe Calea Griviţei, dacă ştiţi dumneavoastră, unde a fost odată un monument, Avântul Ţării, unde Griviţa se uneşte cu strada Sculpturii, înspre Calea Victoriei, acolo era şcoala.
Şi m-am prezentat eu la această şcoală, m-a impresionat o intrare… cupolă mare, aşa, şi-acolo fel de fel de arme vechi: tunuri, torpile, săpători de pământ la geniu, maşini. M-a primit atuncea un trompet, unu’ mare, voinic, un tânăr, şi o dublă barbă, de portar. „Ce doriţi?„, m-a luat de sus. I-am spus… „Poftiţi sus, la cancelarie„. La cancelarie m-a primit un domn cu dubli favoriţi: „Ei, tinere, ce doreşti dumneata?„ Eu i-am spus, foarte umil. Deşi terminasem liceul, relaţiile noastre de familie erau destul de slabe, eu eram un orfan prăpădit şi eram cu hainele de liceu. […] „Aaa, ai pretenţii mari! Asta este o şcoală foarte severă, Şcoala de Artilerie, de Geniu şi de Marină. Tehnică multă, matematici… n-o să poţi să intri!„ Eu mă uitam la el… m-a luat la sigur! Ce-aveam eu atuncea?! Vreo 18-19 ani! Şi după ce mă mai lasă să mă gândesc, sub această impresiune, zice: „Te duci la Constanţa…„ – tatăl meu făcea serviciu la Constanţa, un serviciu de care v-am pomenit – şi zice el: „Ai să-i ceri 1000 de lei, vii cu ea aicea şi te asigur că intri în Şcoala de Artilerie, de Geniu şi Marină„.
Asta era taxă sau ciubuc?
Ciubuc!… Ăsta era un om bătrân cu dublă barbă, cu favoriţi. M-a impresionat urât de tot! […] Ei, când am auzit eu de această sumă, mă gândeam: „Ei, nu mai intru eu în Şcoala de Artilerie, pentru că eu n-am să pot plăti niciodată această sumă imensă de 1000 de lei!„- atuncea salariile bune erau de 300-400 de lei, prin urmare era salariul pe două luni şi jumătate. Nici nu i-am spus lui tata.
Dar eu stăteam în Bucureşti la mătuşa mea care a fost fată de colonel, de la ’77, avea un frate, pe nea Lisandru, ofiţer de geniu care făcuse şcoala aceasta, dar pentru că îmbătrânise, mai bea şi câte un pahar de vin mai mult, a fost pensionat. Şi când m-au văzut pe mine aşa de amărât, mi-au zis: „Ce s-a întâmplat, Titus?.. Ce s-a întâmplat?!„ Eu îi spui mătuşii mele, ţaţa Miţa… „Auzi, Alexandre, auzi?! Să-i ceară 1000 de lei!„ El: „Ia fugi, mă, de-aici! Tu ai reuşit deja!„ Era vara, la sfârşitul lui august, zic: „Bietu’ nenea Lisandru, a băut un pahar de vin mai mult şi e vesel…„
Şi eu m-am dus amărât la Constanţa şi am făcut restul de vacanţă. […] Şi când am venit la şcoală ca să dau examen, după ce m-am înscris, nenea Lisandru: „A! ṣtii că am vorbit cu Amza„ – Amza era ajutorul de comandant – „şi tu eşti reuşit!„
Fără să daţi examen!
Fără să dau examen! Ei!.. Când mă duc la examen, o curte mare, mare de tot, plină cu candidaţi, vreo 2000 de candidaţi pentru 200 de locuri. Coandă, vestitul [general Constantin] Coandă de care aţi auzit, şi el general, a avut feciori foarte iscusiţi, profesori de matematici şi ingineri, se duce şi inspectează sălile pline de pupitre pentru studenţi. Şi după ce a trecut, un căpitan foarte sprinten, de artilerie, se suie sus acolo, pe uşa principală, la uşa principală, şi zice: „Ascultaţi aicea la mine! Am să vă citesc…„ ṣi cei pe care îi pomenea erau daţi la o parte, în spatele lui, vreo 50. Dintre aceştia, în primii paisprezece, al paisprezecelea, am fost pomenit şi eu. […] Şi spune: „Dumneavoastră sunteţi toţi bacalaureaţi, aveţi medie bună de bacalaureat. Dumneavoastră sunteţi admişi în şcoală„ – eu am rămas cu gura căscată! – „dar vă duceţi pe la doctor, să vă vadă şi doctorul, din punct de vedere fizic„. Ei, doctorul ne-a bătut pe umăr: „Măi, ce mai tânăr! Ce mai tânăr!„ Am scăpat… Aşa am intrat! […] În timpul şcolii, de mai multe ori, mătuşa mea, săraca, care se ocupa de mine, vine şi spune: „Bine, Titus, dar tu nu spui nimic!„ „Ce să vă spui?„ „Păi, tu eşti printre cei dintâi!„ „Eu? Printre ăi dintâi? De unde ştii?„ „Păi uite, am vorbit aseară cu nişte ofiţeri de la Şcoala de Artilerie şi toţi te cunosc şi mi-au spus că eşti printre ăi dintâi!„ […]
Ei, războiul din 1916 a izbucnit în momentul în care noi ne pregăteam să facem vacanţa. Regimentul, din cauza ruşilor – de care ne temeam – era evacuat la Medgidia, şi la Constanţa era numai un crâmpei de regiment… ne-am dus repede la Medgidia, ne-am îmbrăcat, şi ‘opaa!, la gara Dorobanţu! Ne îmbarcă şi plecăm la Bucureşti. Şi am început războiul cu îmbarcarea la Bucureşti…”
[Interviu realizat de prof. I. Scurtu ṣi O. Silivestru, 1994]
