Începând de vineri, 11 septembrie a.c., CFR Călători revine pe ruta Sighișoara – Odorhei, garantând astfel libertatea de mișcare și conectarea locuitorilor din zonă cu orașe importante din țară precum Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Târgu Mureș.
Această decizie răspunde numeroaselor solicitări și demersuri din partea cetățenilor și a autorităților locale, beneficiarii direcți fiind elevii, studenții și persoanele al căror loc de muncă depinde de legătura cu localitățile limitrofe.
Trenurile vor parcurge distanța Sighișoara – Odorhei și retur în aprox. 2 ore pe sens şi vor deservi locuitorii tuturor localităţilor din parcurs. Acestea vor circula în regim Regio, accesibile din punct de vedere al prețului de achiziție al biletelor de călătorie. Astfel, un bilet clasa a 2-a costă 7 lei, un abonament lunar cu număr nelimitat de călătorii 147 lei, elevii și studenții beneficiind de reducere 50%, adică 73,50 lei pentru un abonament lunar.
Operatorul naţional feroviar de pasageri, cu susținere din partea Guvernului, își îndeplinește astfel angajamentul față de societate, fiind un garant al libertății și al dreptului la mobilitate pentru toate categoriile de cetățeni.
De asemenea, din data de 10 septembrie va intra în circulație un nou tren de legătură pe ruta Sibiu – Sighișoara și retur.
CFR Călători mulțumeşte tuturor pasagerilor care își cumpără de fiecare dată bilet de tren!
Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.
Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern) sau să se adreseze personalului nostru din stații.