„Vreau să mă întâlnesc cu Putin, pentru a vorbi despre drepturile homosexualilor, pentru că este preşedintele Rusiei şi nu poate avea păreri atât de ridicole sau nu poate să spună lucruri atât de stupide despre gay”. Este provocarea lansată de Sir Elton John preşedintelui rus Vladimir Putin, ajuns în paginile ziarelor în zilele Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci pentru că i-a invitat pe gay în Rusia, cu condiţia să stea departe de copii. „Aş vrea să-l întâlnesc, chiar dacă ar putea să râdă pe la spatele meu şi m-ar putea defini un idiot absolut, dar cel puţin pot avea conştiinţa împăcată şi să spun că am încercat”, a spus cântăreţul la BBC. În aceste zile, Elton John se află la Kiev pentru mai multe întâlniri instituţionale, însă nu pe tema drepturilor persoanelor lesbiene, gay, bisexuale şi transexuale. „M-am întâlnit cu Petru Poroşenko şi am discutat despre importanţa modificărilor legislative pentru a susţine drepturile LGBT. În special, i-am cerut să interzică discriminarea la locul de muncă din cauza sexualităţii și identităţii de gen; sancțiuni penale pentru infracțiunile comise din ură„, a scris Elton John pe profilul său de Instagram, alături de o fotografie.
(www.ilmessaggero – 14 septembrie)