Guvernul de la Budapesta a decis să înceapă pregătirile pentru extinderea gardului la graniţa cu România

Guvernul de la Budapesta a decis să înceapă pregătirile în teren pentru extinderea la graniţa cu România a gardului construit la frontiera cu Serbia. Ungaria s-ar pregăti astfel pentru o eventuală schimbare a rutei folosite de refugiaţi, argumentează ministrul de externe de la Budapesta, Péter Szíjjártó.
Péter Szíjjártó: „Este posibil ca presiunea imigranţilor să se mute parţial spre România, de aceea am decis să începem lucrări pregătitoare pentru un gard care va fi construit la frontiera ungaro-română începând de la graniţa ungaro-sârbă-română. Va fi o lungime rezonabilă; dacă presiunea migraţionistă se mută spre România va trebui să ne protejăm frontiera şi în acele puncte. Ţinând cont de bunele noastre relaţii şi conform standardelor diplomatice, am notificat partea română, mai exact pe secretarul de stat pentru integrare europeană”.
La Bucureşti, Ministerul de Externe spune că a fost informat doar cu puţin timp înainte ca această decizie să fie făcută publică. Nu este un gest corect din punct de vedere politic şi nu este un gest în spirit european, afirmă MAE într-un comunicat, iar Ambasada României la Budapesta a cerut o întrevedere la Ministerul de Externe ungar. O reacţie a venit aseară şi de la premierul Victor Ponta, care a spus la ANTENA 3 că în opinia sa această construcţie ar scoate Ungaria în afara Europei.
Victor Ponta: „Mă gândesc cu groază şi cred că toţi liderii europeni, până la urmă cetăţenii europeni se gândesc cu groază la un singur lucru care acum este posibil: ce facem dacă militarii maghiari se apucă şi, nu ştiu, trag sau ucid nişte copii, nişte femei? Am rezolvat problema? Eu cred că am făcut-o mult mai rea. Asta este soluţia, să bagi femei şi copii la închisoare? Că asta este marea problemă, noi suntem în faţa unei provocări cu care Europa nu a fost obişnuită”.
Este o nouă reacţie a premierului Victor Ponta, care vine după ce MAE de la Budapesta l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al României la Budapesta în legătură cu remarcile premierului român cu privire la gestionarea de către Ungaria a crizei refugiaţilor. Victor Ponta apreciase pe o reţea de socializare că sârma ghimpată şi brutalitatea ar arăta că în Ungaria sunt oameni politici care decid cu nimic mai buni decât cei din Siria, Libia sau din alte ţări din care fug refugiaţii.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 septembrie)