Cel mai aşteptat eveniment al toamnei, Festivalul Bostaniada, a avut loc sâmbătă şi duminică, la Lozova. Festivalul, organizat de postul Jurnal TV din Republica Molodva, a adunat zeci de curioşi, care timp de două zile au avut parte de gustări delicioase, muzică bună, expoziţii, concursuri, dar şi multe surprize. Roadele toamnei au fost sărbătorite printr-o expoziţie deosebită a celor mai mari şi ciudaţi dovleci şi meşteşuguri inspirate din natură. La festival au fost organizate activităţi diverse pentru copii şi adulţi, târg cu produse agricole, de artizanat, târgul gospodinelor, unde oaspeţii din toate colţurile Republicii Moldova au putut să se delecteze cu bucate alese pregătite din dovleac. Atmosfera de sărbătoare a fost întreţinută de interpreţii autohtoni, dar şi de invitatul special din România, Fuego. Festivalul Bostaniada a ajuns în acest an la cea de-a IV-a ediţie.
(www.jurnal.md – 20 septembrie)