Chiar dacă nu l-aș fi cunoscut în Afganistan și nu ar fi purtat cu mândrie uniforma, tot mi-aș fi dat seama dintr-o ochire că bărbatul drept, cu privire dârză, e militar de carieră. Locotenent-colonelul Cătălin Jianu pare că s-a născut pentru haina militară, și îmi povestea că are armată cam câți ani număr eu.
Cătălin Jianu este unul dintre cei mai cunoscuți și cei mai apreciați comandanți de batalion, iar experiența lui în teatrele de operații e impresionantă. A luptat în Kosovo, în Irak și în Afganistan, iar experiența de lucru cu partenerii de coaliție nu a făcut decât să îi consolideze calitățile de lider. Misiunile Batalionului 20 Infanterie din Craiova, pe care îl comandă, n-au fost nici simple, nici ușoare, dar Scorpionii Negri au reușit de fiecare dată să le ducă la bun sfârșit. În aria de responsabilitate Zabul, militarii lui Cătălin Jianu, alături de celelalte batalioane românești și de partenerii ISAF, au avut ca principal obiectiv asigurarea libertății de mișcare a populației civile, iar autostrada Kabul-kandahar, cea mai importantă rută de transport a țării, este astăzi un drum sigur datorită lor. Intensificarea prezenței românilor în provincia Zabul a fost un câștig și pentru populația din zonă, misiunile CIMIC (Civil-Militar Cooperation) desfășurate de militarii noștri aducând un plus de bunăstare afganilor.
Sub comanda lui Cătălin Jianu, o dată cu retragerea ultimului Batalion de manevră din Afganistan, Armata Română a încheiat o pagină de istorie la care și radio România a luat parte, și suntem mândri să să spunem și noi, alături de militarii noștri, că Afganistanul este o misiune îndeplinită!
Autor : Ilie Pintea