Ucraina a confirmat intenţia de a cumpăra 2 miliarde de metri cubi de gaze naturale de la „Gazprom”. Această declaraţie a fost făcută de ministrul ucrainean al energeticii şi al industriei carbonifere, Vladimir Demcişin, comentând rezultatele negocierilor privind gazele de la Bruxelles. „Două miliarde de metri cubi de gaze vor fi cumpărate de la Gazprom, iar restul din UE” – a subliniat ministrul ucrainean. Potrivit afirmaţiilor lui, în prezent, în conturile companiei „Naftogaz” există circa 500 de milioane de dolari pentru achiziţionarea gazului rusesc. Vladimir Demcişin a declarat că achiziţia nu se realizează acum deoarece nu a fost semnat încă un protocol trilateral în acest sens, şi nici un acord între companiile „Naftogaz” şi „Gazprom”. De asemenea, ministrul ucrainean a refuzat să precizeze preţul la care Kievul va cumpăra gazele ruseşti, subliniind că acesta este un secret comercial.
www.itar-tass.com – 28 septembrie