Partea europeană a turneului de adio al trupei Black Sabbath va începe la Budapesta. Poate cea mai de succes trupă de muzică heavy metal din toate timpurile va urca la 1 iunie 2016 pe scena care se va amenaja la Arena Sporturilor „Papp László” din Budapesta. După Budapesta, partea europeană a turneului de adio, intitulat „The End”, al trupei Black Sabbath va cuprinde concerte în Berlin, Verona, Zürich, Dessel, Halden, Copenhaga, Viena, Praga, Cracovia, Riga, Helsinki, Stockholm, iar în final, pe 12 iulie, în Moscova – a comunicat organizatorul, Live Nation, miercuri, agenţiei de presă MTI. La ultima reuniune a trupei înfiinţate în 1968 vor figura trei dintre membrii fondatori ai grupului: Ozzy Osbourne (solist), Tony Iommi (chitară) şi Geezer Butler (chitară bas), care vor fi acompaniaţi şi de alţi muzicanţi pe parcursul turneului. Tony Iommi amintea anul trecut în toamnă că Black Sabbath se va mai reuni pentru un turneu în 2016. Ozzy Osbourne declara tot în acea perioadă că, potrivit speranţelor lor, se vor reîntâlni într-un studiou de înregistrări, lucru însă puţin probabil în prezent. Trupa s-a reunit în 2012 după o pauză de 15 ani, în 2013 a înregistrat un nou album în studiou, cel de-al 19-lea, alcătuit din 13 melodii, şi a efectuat un turneu în jurul lumii.
www.mediamix.mti.hu – 30 septembrie