Drapelul Autorităţii Palestiniene a fost pentru prima dată arborat pe clădirea ONU din New York, în cadrul unei ceremonii la care a participat preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas. Adresându-se Adunării Generale a ONU, domnul Abbas a declarat că este nedrept faptul că problema creării unui stat palestinian a rămas nerezolvată. Mahdmoud Abbas a avertizat, de asemenea, că Autoritatea Palestiniană nu se mai consideră legată de vreun acord cu Israelul care, după cum a subliniat preşedintele palestinian, oricum le încalcă în mod continuu. Drapelul roşu-negru-alb-verde al Autorităţii Palestiniene a fost arborat pe clădirea ONU, în faţa a zeci de demnitari. Înainte de a fi înălţat, Mahmoud Abbas a sărutat steagul şi a declarat că este un moment istoric, pentru că drapelul este un simbol al identităţii palestinienilor. Preşedintele palestinian doreşte, însă, statutul de membru deplin al ONU şi recunoaşterea unui stat palestinian suveran.
BBC SERVICIUL MONDIAL