Reprezentantul autoproclamatei „Republici Populare Doneţk” la negocierile de la Minsk, Denis Puşilin, consideră că semnarea acordului cu privire la retragerea armelor cu un calibru mai mic de 100 mm de o parte şi de alta a liniei frontului înseamnă, de fapt, încetarea războiului. Totodată, reprezentantul separatiştilor şi-a exprimat speranţa că „toate ciocnirile locale cu implicarea armelor de calibru mic vor fi localizate şi oprite imediat”. Din partea Kievului, documentul a fost semnat, miercuri, la Minsk, de către fostul preşedinte Leonid Kucima, reprezentantul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Martin Sajdik, şi un reprezentant din partea Rusiei, Azamat Kulmuhametov. Din partea rebelilor, au semnat Denis Puşilin (Doneţk) şi Vladislav Deinego (Luhansk). Ulterior, acest document a fost semnat şi de către cei doi lideri ai autoproclamatelor republici populare Doneţk şi Luhansk, Aleksandr Zaharcenko şi Igor Plotniţki. Reprezentantul OSCE la negocierile de la Minsk a explicat că retragerea armelor va avea loc în două etape – mai întâi tancurile şi artileria, apoi mortierele cu un calibru sub 120 de mm. Prima etapă va începe la două zile după încetarea completă focului și se va încheia peste 15 zile, iar a doua etapă se va încheia în termen de 24 de zile. „Este prevăzută retragerea armelor la o distanţă de 15 kilometri de linia frontului” – a precizat Martin Sajdik, reprezentantul OSCE la negocieri.
(www.segodnya.ua – 1 octombrie)