Ziua Holocaustului în România

Ziua Holocaustului este marcată astăzi la 74 de ani de când a început deportarea evreilor şi romilor din Bucovina şi Basarabia. Holocaustul a fost recunoscut de autorităţile române în 2004, pe baza concluziilor formulate de comisia specială pentru studierea deportărilor din timpul celui de-al doilea război mondial, condusă de laureatul premiului Nobel, Ellie Wiesel. La ceremonia organizată ieri la Monumentul Victimelor Holocaustului, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer, a explicat de ce acest moment nu trebuie uitat.

Aurel Vainer: Istoria e istorie. Trebuie s-o cunoaştem şi să recunoaştem că a existat. În România s-au făcut şi se fac multe pentru a duce memoria Holocaustului cât mai aproape de om. S-au făcut multe pe linia legislaţiei şi trebuie să continuăm ca să nu uităm pentru a nu repeta şi a nu da ocazii cândva să se mai întâmple astfel de grozăvii.

La ceremonia de ieri din capitală au participat preşedintele României, Klaus Iohannis, preşedintele Parlamentul israelian, Yuli-Yoel Edelstein, membri ai Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, precum şi supravieţuitori ai Holocaustului.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 octombrie