Veniturile românilor sunt, de regulă, suficiente doar pentru acoperirea nevoilor de zi cu zi şi dorinţa de a cheltui rămâne scăzută, în ciuda faptului că în România s-a înregistrat o creştere economică semnificativă – sunt concluziile unui studiu realizat de compania de cercetare de piaţă GfK. Creşterea economică de peste 3 procente, înregistrată în al doilea trimestru al anului, generază, însă, optimism în rândul cetăţenilor în ceea ce priveşte veniturile. La nivelul întregii Europe, apetitul pentru consum a scăzut începând din luna iunie, ca urmare a crizei din Grecia, a războaiele din Orientul Apropiat şi a problemei refugiaţilor, care au afectat starea de spirit a consumatorilor. În unele ţări, în prim-planul preocupărilor au rămas creşterea economică şi şomajul. Concluziile studiului se bazează pe un sondaj cu privire la consum realizat în numele Comisiei Europene în toate ţările Uniunii.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 octombrie)