Un cutremur cu magnitudinea de 6 grade s-a produs, sâmbătă, în nordul Argentinei, a anunţat Serviciul de Geologie al SUA. Potrivit datelor acestuia, epicentrul cutremurului s-a aflat la 24 de kilometri sud-est de oraşul El Galpon, iar focarul s-a situat la o adâncime de 18 kilometri. Nu există informaţii privind înregistrarea de victime sau distrugeri materiale.
(www.itar-tass.com – 17 octombrie)